Nazaret
Epoca de piatră
cercetătorii arheologici au dezvăluit că un centru funerar și de cult de la Kfar HaHoresh, la aproximativ 3,2 km de actualul Nazaret, datează de aproximativ 9000 de ani până în epoca neolitică B Pre-ceramică. Au fost găsite rămășițele a aproximativ 65 de persoane, îngropate sub structuri uriașe orizontale de piatră funerară, dintre care unele au constat din până la 3 tone de tencuială albă produsă local. Craniile umane decorate descoperite acolo i-au determinat pe arheologi să identifice Kfar HaHoresh ca un important centru de cult în acea epocă.
Epoca Bronzului și a fierului
preotul Franciscan Bellarmino Bagatti, „directorul arheologiei creștine”, a efectuat săpături extinse ale acestei „zone venerate” din 1955 până în 1965. Fr. Bagatti a descoperit ceramică datând din epoca bronzului mijlociu (2200-1500 Î.HR.) și ceramică, silozuri și mori de măcinat din epoca fierului (1500-586 Î. HR.) care a indicat o așezare substanțială în bazinul Nazaret la acea vreme.
perioada romană
dovezile arheologice arată că Nazaretul a fost ocupat în perioada elenistică târzie, prin perioada romană și în perioada bizantină punct.conform Evangheliei după Luca, Nazaretul era satul natal al Mariei, precum și locul Bunei Vestiri (când îngerul Gabriel a informat-o pe Maria că va naște pe Isus). Conform Evangheliei după Matei, Iosif și Maria s-au reinstalat în Nazaret după ce s-au întors din zborul de la Betleem în Egipt. Potrivit Bibliei, Isus a crescut în Nazaret de la un moment dat în copilărie. Cu toate acestea, unii cercetători moderni consideră, de asemenea, Nazaretul ca locul de naștere al lui Isus.
o inscripție ebraică Găsită în Cezareea datând de la sfârșitul secolului al 3-lea sau începutul secolului al 4-lea menționează Nazaretul ca fiind casa familiei Preoțești Hapizzez / Hafizaz după revolta Bar Kokhba (132-135 D.HR.). Din cele trei fragmente care au fost găsite, inscripția pare a fi o listă a celor douăzeci și patru de cursuri preoțești (cf. Cărți de Cronici – 1 Cronici 24: 7-19 și Cartea lui Neemia – Neemia 11;12), cu fiecare curs (sau familie) atribuit ordinea corespunzătoare și numele fiecărui oraș sau sat din Galileea unde s-a stabilit. Nazaret nu este scris cu sunetul „z”, ci cu ebraica tsade (astfel” Nasaret „sau”Natsaret”). Eleazar Kalir (un poet Galilean ebraic datat diferit din secolul al 6-lea până în secolul al 10-lea) menționează o localitate în mod clar în regiunea Nazaret care poartă numele de Nazaret (în acest caz, vocalizat „nitzrat”), care a fost acasa, la descendenții 18 Kohen familie Happitzetz (Inktok), timp de cel puțin câteva secole după revolta Bar kochva.
deși este menționat în Evangheliile Noului Testament, nu există referințe non-biblice la Nazaret până în jurul anului 200 D.HR., când Sextus Julius Africanus, Citat de Eusebiu (Istoria Bisericii 1.7.14), vorbește despre Nazara ca un sat din Iudeea și îl localizează lângă un „Cochaba”încă neidentificat. În același pasaj Africanus scrie despre desposunoi-rude ale lui Isus – despre care susține că a ținut evidența descendenței lor cu mare grijă. Ken Dark descrie punctul de vedere că Nazaretul nu a existat în timpul lui Isus ca fiind „nesuportat din punct de vedere arheologic”.James F. Strange, profesor de Studii Religioase la Universitatea din Florida de Sud, notează: „Nazaretul nu este menționat în sursele evreiești antice mai devreme de secolul al III-lea e.n. Acest lucru reflectă probabil lipsa sa de proeminență atât în Galileea, cât și în Iudeea. Strange a calculat inițial populația din Nazaret în timpul lui Hristos ca „aproximativ 1.600 până la 2.000 de oameni”, dar, într-o publicație ulterioară care a urmat mai mult de un deceniu de cercetări suplimentare, a revizuit această cifră până la „maximum 480.”În 2009, arheologul israelian Yardenna Alexandre a excavat rămășițe arheologice din Nazaret care datează din timpul lui Isus în perioada romană timpurie. Alexandre a declarat reporterilor: „descoperirea este de cea mai mare importanță, deoarece dezvăluie pentru prima dată o casă din satul Evreiesc Nazaret.”
alte surse afirmă că în timpul lui Isus, Nazaretul avea o populație de 400 și o baie publică, care era importantă în scopuri civice și religioase, ca mikva.
o tăbliță de la Biblioteca Națională din Paris, datând din 50 E.N., A fost trimisă din Nazaret la Paris în 1878. Conține o inscripție cunoscută sub numele de „Ordonanța lui Cezar” care conturează pedeapsa cu moartea pentru cei care încalcă mormintele sau mormintele. Cu toate acestea, se suspectează că această inscripție a venit la Nazaret din altă parte (posibil Sepphoris). Bagatti scrie: „nu suntem siguri că a fost găsit în Nazaret, chiar dacă a venit de la Nazaret la Paris. La Nazaret au trăit diferiți vânzători de antichități care au obținut materiale antice din mai multe locuri. C. Kopp este mai clar: „trebuie acceptat cu certitudine că … a fost adus pe piața din Nazaret de comercianți externi. Arheologul Jack Finnegan de la Universitatea Princeton descrie dovezi arheologice suplimentare legate de așezarea în bazinul Nazaret în timpul Epocii Bronzului și fierului și afirmă că „Nazaretul a fost o așezare puternic evreiască în perioada romană.”
perioada bizantină
Epifanie în Panarionul său (c. 375 CE) numără Nazaretul printre orașele lipsite de unei populații neevreiești. Epifanie, scriind despre Iosif din Tiberiada, un evreu roman bogat care s-a convertit la creștinism în timpul lui Constantin, spune că a pretins că a primit un rescript imperial pentru a construi biserici creștine în orașele și satele evreiești în care nu locuiesc neamuri sau Samariteni, numind Tiberias, Diocaesarea, Sepphoris, Nazaret și Capernaum. Din această observație rară, s-a ajuns la concluzia că o mică biserică care cuprindea un complex de peșteri ar fi putut fi localizată în Nazaret la începutul secolului al 4-lea,” deși orașul era evreu până în secolul al 7-lea CE.călugărul creștin și traducătorul Bibliei Ieronim, scriind la începutul secolului al 5-lea, spune că Nazaretul era un viculus sau un simplu sat.
în secolul al 6-lea, relatările religioase ale creștinilor locali despre Fecioara Maria au început să stârnească interesul pentru acest loc printre pelerini, care au fondat prima biserică în locul actualei biserici ortodoxe grecești a Bunei Vestiri, la locul unui izvor de apă dulce, astăzi cunoscut sub numele de Fântâna Mariei. În jurul anului 570, Anonimul din Piacenza raportează călătoria de la Sepphoris la Nazaret. Acolo consemnează că a văzut în sinagoga evreiască cărțile din care Isus și-a învățat scrisorile și o bancă unde ședea. Potrivit lui, Creștinii ar putea să o ridice, dar evreii nu au putut, deoarece le-a interzis să o tragă afară. Scriind despre frumusețea femeilor ebraice de acolo, el le consemnează spunând că Sfânta Maria era o rudă a lor și notează că „casa Sfintei Maria este o bazilică.”Constantin cel Mare ca bisericile să fie construite în orașele evreiești, iar Nazaretul a fost unul dintre locurile desemnate în acest scop, deși construcția bisericilor aparent a început abia la zeci de ani după moartea lui Constantin, adică după 352.
arheologii au descoperit dovezi că înainte de ridicarea bisericii din perioada bizantină la locul casei Mariei la mijlocul secolului al 5-lea, iudeo-creștinii au construit acolo o sinagogă-biserică, lăsând în urmă simboluri iudeo-creștine. Până când a fost expulzat în c. 630, evreii au continuat probabil să folosească sinagoga lor mai veche, în timp ce iudeo-creștinul trebuia să-și construiască propria lor, probabil la locul casei Mariei.orașul Evreiesc a profitat de comerțul creștin pelerin care a început în secolul al 4-lea, dar ostilitatea anti-creștină latentă a izbucnit în 614 D.hr., când persanii au invadat Palestina. Autorul Bizantin creștin Eutychius a susținut că poporul evreu din Nazaret I-a ajutat pe persani să-i ucidă pe creștini. Când împăratul bizantin sau roman de Est Heraclius i-a expulzat pe persani în 629-630 D.hr., a expulzat evreii din sat, transformându-i pe toți-creștini.
perioada musulmană timpurie
invazia arabă musulmană din 638 nu a avut niciun impact imediat asupra creștinilor din Nazaret și a bisericilor lor, deoarece Episcopul Arculf și – a amintit că a văzut acolo în jurul anului 670 d.hr. două biserici, una la casa lui Iosif, unde Isus trăise în copilărie, și una la casa Mariei, unde a primit Buna Vestire-dar nici o sinagogă, care ar fi putut fi transformată într-o moschee. Edictul iconoclast din 721 al califului Yazid al II-lea a dus aparent la distrugerea fostei biserici, astfel încât Willibald a găsit în timpul pelerinajului său în 724-26 o singură biserică acolo, cea dedicată Sfintei Maria, pe care creștinii au trebuit să o salveze prin plăți repetate de la distrugere de către „sarazini păgâni” (arabi musulmani). Ruinele Sfântului Iosif au rămas neatinse foarte mult timp, în timp ce Biserica Sfânta Maria este menționată în mod repetat în secolele următoare, inclusiv de un geograf Arab în 943.
perioada cruciaților
în 1099, Cruciatul Tancred a capturat Galileea și și-a stabilit capitala în Nazaret. El a fost conducătorul Principatului Galileii, care a fost stabilit, cel puțin în nume, în 1099, ca vasal al Regatului Ierusalimului. Mai târziu, în 1115, Nazaret a fost creat ca un seigneury în cadrul Principatului. Un Martin din Nazaret, care a acționat probabil ca Vicontele de Nazaret, este documentat în 1115 și în 1130/1131. Nazaret a fost locul original al Patriarhului Latin, stabilit și de Tancred. Vechea eparhie de Scythopolis a fost mutată sub Arhiepiscop de Nazaret, ca una dintre cele patru arhiepiscopii din Regatul Ierusalimului. Când orașul a revenit la controlul musulman în 1187 după victoria lui Saladin în Bătălia de la Hattin, cruciații rămași și clerul European au fost forțați să părăsească orașul. Frederic al II-lea a reușit să negocieze trecerea în siguranță a pelerinilor din Acre în 1229, iar în 1251, Ludovic al IX-lea, regele Franței, a participat la Liturghie în grotă, însoțit de soția sa.
perioada Mamelucă
în 1263, Baybars, sultanul Mameluc, a distrus clădirile creștine din Nazaret și a declarat locul interzis clerului Latin, ca parte a încercării sale de a alunga cruciații rămași din Palestina. În timp ce familiile creștine Arabe au continuat să trăiască în Nazaret, statutul său a fost redus la cel al unui sat sărac. Pelerinii care au vizitat situl în 1294 au raportat doar o mică biserică care proteja grota. În secolul al 14-lea, călugărilor franciscani li sa permis să se întoarcă și să trăiască în ruinele bazilicii.
perioada otomană
în 1584 călugării franciscani au fost evacuați din nou de pe locul bazilicii ruinate. În 1620, Fakhr-al-Din II, un emir Druz care controla această parte a Siriei otomane, le-a permis să construiască o mică biserică la Grota Bunei Vestiri. Tururile de pelerinaj către locurile sacre din jur au fost organizate de franciscani, dar călugării au suferit hărțuire din partea triburilor beduine din jur, care i-au răpit adesea pentru răscumpărare.
stabilitatea a revenit odată cu domnia lui Zahir al-Umar, un puternic șeic Arab care a condus Galileea, iar mai târziu o mare parte din Coasta levantină și Palestina. El a transformat Nazaretul dintr-un sat minor într-un oraș mare, încurajând imigrația în el. Nazaretul a jucat un rol strategic în șeicul lui Zahir, deoarece i-a permis să exercite controlul asupra zonelor agricole din Galileea centrală. El a asigurat securitatea Nazaretului și din alte motive, printre care întărirea legăturilor cu Franța prin protejarea comunității creștine și protejarea uneia dintre soțiile sale care locuiau în Nazaret.Zahir a autorizat franciscanii să construiască o biserică în 1730. Această structură a rămas până în 1955, când a fost demolată pentru a face loc unei clădiri mai mari finalizate în 1967. De asemenea, el a permis franciscanilor să cumpere Biserica Sinagogii în 1741 și a autorizat Comunitatea Ortodoxă Greacă să construiască biserica Sf. Zahir a comandat construirea unei case guvernamentale cunoscute sub numele de Seraya, care a servit ca sediu municipal al orașului până în 1991. Descendenții săi-cunoscuți sub numele de „Dhawahri”—împreună cu familiile Zu ‘bi, Fahum și’ Onassah au constituit ulterior elita musulmană tradițională din Nazaret.comunitatea creștină din Nazaret nu s-a descurcat bine sub succesorul otoman al lui Zahir, Jazzar Pașa (r. 1776-1804), iar fricțiunea a crescut între Creștinii săi și țăranii musulmani din satele din jur. Nazaretul a fost capturat temporar de trupele lui Napoleon Bonaparte în 1799, în timpul campaniei sale siriene. Napoleon a vizitat locurile sfinte și s-a gândit să-l numească pe generalul său Jean-Andoche Junot ca Duce de Nazaret. În timpul guvernării guvernatorului Ibrahim pașa al Egiptului (1830-1840) peste o mare parte din Siria otomană, Nazaretul a fost deschis misionarilor și comercianților europeni. După ce otomanii au recâștigat controlul, banii europeni au continuat să curgă în Nazaret și au fost înființate noi instituții. Creștinii din Nazaret au fost protejați în timpul masacrelor din 1860 de către Aqil Agha, liderul beduin care a exercitat controlul asupra Galileii între 1845 și 1870.
perioada Mandatului Britanic
Regatul Unit a câștigat controlul asupra Palestinei în 1917, același an al Declarației Balfour, care a promis sprijinul britanic pentru înființarea unei patrii evreiești în Palestina. În anii care au precedat și au urmat declarației, imigrația evreiască în Palestina a crescut. Reprezentanții Nazaretului s-au opus mișcării sioniste, trimițând o delegație la Primul Congres arab palestinian din 1919 și emitând o scrisoare de protest în 1920 care a condamnat mișcarea, proclamând în același timp solidaritatea cu Evreii din Palestina. Din punct de vedere politic, Nazaretul se implica în continuare în mișcarea naționalistă Palestiniană în creștere. În 1922, în oraș a fost înființată o asociație musulman-creștină, sponsorizată în mare parte de familia musulmană al-Zu ‘ bi. Un front religios arab palestinian Unit consecvent și eficient s-a dovedit dificil de înființat și organizații alternative, cum ar fi Organizația Tineretului musulman a Consiliului Suprem musulman și Asociația Națională musulmană, au fost înființate în Nazaret mai târziu în anii 1920. în 1922, în Nazaret trăia o populație mică de 58 de evrei și familii evreiești.
Nazaretul a fost relativ lent în modernizare. În timp ce alte orașe aveau deja electricitate prin cablu, Nazaret și-a întârziat electrificarea până în anii 1930 și a investit în schimb în îmbunătățirea sistemului său de alimentare cu apă. Aceasta a inclus adăugarea a două rezervoare la dealurile de Nord-Vest și mai multe cisterne noi. Până în 1930, o biserică pentru confesiunea Baptistă, o grădină municipală la Fântâna Mariei și o secție de poliție cu sediul în Zahir al-Umar ‘ s Seraya fusese înființat și cartierul musulman Sharqiya se extinsese.
în revolta arabă din 1936-1939, Nazaret a jucat un rol minor, contribuind cu doi comandanți rebeli din cei 281 de comandanți rebeli activi în țară. Cei doi erau nativi din Nazaret și Christian Fu ‘ ad Nassar și rezident din Nazaret și nativ din Indur Tawfiq al-Ibrahim. Satele din apropiere Saffuriya și al-Mujaydil au jucat un rol militar mai activ, contribuind cu nouă comandanți între ei. Liderii revoltei au căutat să folosească Nazaretul ca teren de pregătire pentru a protesta împotriva propunerii britanice de a include Galileea într-un viitor stat evreiesc. La 26 septembrie 1937, Comisarul Districtual britanic al Galileii, Lewis Yelland Andrews, a fost asasinat în Nazaret de către rebelii locali.până în 1946, granița municipală a Nazaretului a fost extinsă și au fost înființate noi cartiere, și anume Maidan, Maslakh, Khanuq și Nimsawi. Au fost înființate case noi în cartierele existente, iar orașul avea încă o abundență de livezi și câmpuri agricole. Au fost înființate două fabrici de țigări, un magazin de tutun, două cinematografe și o fabrică de țiglă, stimulând semnificativ economia Nazaretului. O nouă secție de poliție a fost construită pe cel mai sudic deal din Nazaret, în timp ce secția de poliție din Seray fusese transformată în sediul municipal al Nazaretului. Turnuri de veghe au fost ridicate și pe unele dintre vârfurile dealurilor din jurul orașului. Alte birouri guvernamentale noi sau extinse au inclus un sediu pentru Comisarul raional din fosta cazarmă militară otomană și birouri pentru Departamentul Agriculturii și Departamentul de anchetă și așezare.
Nazaretul se afla pe teritoriul alocat statului Arab în cadrul Planului de partiție al ONU din 1947. În lunile premergătoare războiului arabo–israelian din 1948, orașul a devenit un refugiu pentru arabo-Palestinienii care fugeau din centrele urbane din Tiberias, Haifa și Baysan înainte și în timpul capturării de către Haganah a acelor orașe La 18 aprilie, 22 aprilie și, respectiv, 12 mai 1948.
perioada israeliană
1948 război
anii 1950-1960
în primii câțiva ani de la încorporarea sa în Israel, afacerile Nazaretului au fost dominate de problemele exproprierii pământului, refugiații strămutați intern și greutățile legii marțiale, care includeau interdicții și restricții de călătorie. Eforturile de rezolvare a acestor probleme au fost în mare parte nereușite și au dus la frustrare în rândul locuitorilor, ceea ce la rândul său a contribuit la agitația politică din oraș. Fiind cel mai mare oraș Arab din Israel, Nazaret a devenit un centru al naționalismului Arab și Palestinian și, deoarece Partidul Comunist a fost singurul grup politic legal care a preluat multe dintre cauzele Arabe locale, a câștigat popularitate în Nazaret. Organizarea politică arabă în Nazaret și Israel a fost în mare parte împiedicată de stat până în ultimele decenii. Sentimentul naționalist arab și Palestinian continuă să influențeze viața politică a Nazaretului.
în 1954, 1.200 de dunami din Pământul Nazaretului, care fusese programat pentru extinderea urbană viitoare de către municipalitate, a fost expropriat de autoritățile statului pentru construirea de birouri guvernamentale și, în 1957, pentru construirea orașului evreiesc Nazareth Illit. Acesta din urmă a fost construit ca o modalitate prin care statul să contrabalanseze majoritatea arabă din regiune. Membru Knesset Seif el-din el-Zoubi, care a reprezentat Nazaret, s-a opus activ Legii proprietății Absenților, care permitea exproprierea de către stat a terenurilor de la Cetățenii arabi cărora nu li s-a permis să se întoarcă în satele lor originale. Zoubi a susținut că refugiații strămutați intern nu erau absenți, deoarece locuiau încă în țară ca cetățeni și doreau să se întoarcă la casele lor. Israelul a oferit compensații acestor refugiați interni, dar majoritatea au refuzat de teama de a renunța definitiv la dreptul lor de întoarcere. Tensiunile dintre locuitorii din Nazaret și stat s-au încheiat în timpul unui miting din ziua de mai din 1958, în care manifestanții au cerut ca refugiaților să li se permită să se întoarcă în satele lor, încetarea exproprierii terenurilor și autodeterminarea palestinienilor. Mai mulți tineri protestatari au fost arestați pentru că au aruncat cu pietre în forțele de securitate. Legea marțială s-a încheiat în 1966.la 5 ianuarie 1964, Papa Paul al VI-lea a inclus Nazaretul în prima vizită papală în țara Sfântă.
anii 1980–2010
de la începutul anilor 1990, nu există planuri de oraș elaborate de municipalitatea Nazareth a fost aprobată de guvern (atât mandatul britanic, cât și mai târziu Israel) din 1942. Acest lucru a lăsat mulți oameni din Nazaret care votează la alegerile municipale ale orașului și primesc servicii de la municipalitatea sa efectiv în afara jurisdicției orașului. Astfel de zone includ cartierele Sharqiya și Jabal el-Daula care se află în jurisdicția Nazareth Illit și ai căror rezidenți au trebuit să obțină autorizații de construcție din acest din urmă oraș. În mod similar, cartierul Bilal din cartierul Safafra este situat în jurisdicția lui Reineh. În 1993, locuitorii din Bilal au devenit rezidenți oficiali ai Reineh. Planurile municipale ale Nazaretului de extindere înainte de înființarea Nazareth Illit, erau la nord și est, zone pe care ultimul oraș le ocupă acum. Orașele satelit arabe sunt situate îndeaproape la nord, vest și sud-vest. Astfel, zona rămasă în limitele municipale ale orașului disponibilă pentru extindere era spre nord-vest și sud, unde topografia restricționa dezvoltarea urbană. După ce a făcut lobby pentru Knesset și Ministerul de Interne, el-Zoubi a putut avea zone din nord-vestul orașului anexate municipalității.
în anii 1980, guvernul a început încercările de a fuziona satul din apropiere Ilut cu Nazaret, deși această mișcare a fost opusă locuitorilor din ambele localități și din Municipiul Nazaret. Locuitorii lui Ilut au fost incluși ca parte a electoratului din Nazaret în alegerile municipale din 1983 și 1989, pe care locuitorii lui Ilut le-au boicotat în mare parte, și în alegerile naționale din 1988. Ilut a fost desemnat de Ministerul de Interne ca consiliu local separat în 1991. Guvernul Israelian a desemnat o zonă metropolitană din Nazaret care include consiliile locale din Yafa an-Naseriyye la sud, Reineh, Mashhad și Kafr Kanna la nord, Iksal și Nazareth Illit la est și Migdal HaEmek la vest.
ca centru politic al cetățenilor arabi ai Israelului, Nazaret este scena mitingurilor anuale organizate de comunitate, inclusiv Ziua Pământului din martie 1975 și ziua mai. Există, de asemenea, demonstrații frecvente în sprijinul cauzei Palestiniene. În timpul primei Intifade (1987-1993), marșurile de ziua mai au susținut vocal răscoala Palestiniană. La 22 decembrie 1987, au izbucnit revolte în timpul unei greve organizate în solidaritate cu Intifada. La 24 ianuarie 1988, o demonstrație în masă a atras între 20.000–50.000 de participanți din Nazaret și alte orașe Arabe. La 13 mai, în timpul unui meci de fotbal din Nahariya, a izbucnit o revoltă între fanii arabi și evrei, rezultând un evreu înjunghiat și 54 de persoane, majoritatea arabi, fiind arestați. A urmat un miting în Nazaret pe 19 mai, în care mii de arabi au protestat împotriva „atacurilor rasiste” împotriva fanilor arabi și a politicilor discriminatorii împotriva arabilor în general.
pregătirile pentru vizita Papei la Nazaret în 2000 au declanșat tensiuni extrem de mediatizate legate de Bazilica Bunei Vestiri. În 1997, a fost acordată permisiunea de a construi o piață pavată pentru a face față miilor de pelerini creștini așteptați să sosească. Un mic grup de musulmani au protestat și au ocupat locul, unde se crede că este îngropat un nepot al lui Saladin, numit Shihab Al-Din. O școală, Al-Harbyeh, fusese construită pe site de către otomani, iar altarul Shihab-Eddin, împreună cu mai multe magazine deținute de waqf, erau situate acolo. Aprobarea guvernului a planurilor pentru o moschee mare pe proprietate a declanșat proteste din partea liderilor creștini. În 2002, o comisie guvernamentală specială a oprit definitiv construcția moscheii.
în martie 2006, protestele publice au urmat întreruperii unei slujbe de rugăciune de către un evreu israelian și soția și fiica sa creștină, care au detonat petarde în interiorul bisericii. Familia a spus că dorește să atragă atenția asupra problemelor lor cu autoritățile de asistență socială. În iulie 2006, o rachetă lansată de Hezbollah ca parte a conflictului Israel-Liban din 2006 a ucis doi copii în Nazaret.în martie 2010, guvernul Israelian a aprobat un plan de 3 milioane de dolari pentru dezvoltarea industriei turistice din Nazaret. Întreprinderile noi primesc subvenții de pornire de până la 30 la sută din investiția inițială de la Ministerul Turismului.
Leave a Reply