descriere

sinusul maxilar (sinus maxilaris; antrum de Highmore), cel mai mare dintre sinusurile accesorii ale nasului, este o cavitate piramidală în corpul maxilarului.

baza sa este formată de peretele lateral al cavității nazale, iar vârful său se extinde în procesul zigomatic. Acoperișul sau peretele său orbital este frecvent crestat de canalul infra-orbital, în timp ce podeaua sa este formată prin procesul alveolar și este de obicei de 1/2 până la 10 mm. sub nivelul podelei nasului; proiectând în podea sunt mai multe înălțimi conice corespunzătoare rădăcinilor primului și celui de-al doilea dinți molari, iar în unele cazuri podeaua este perforată de una sau mai multe dintre aceste rădăcini.

dimensiunea sinusului variază în cranii diferite și chiar pe cele două părți ale aceluiași craniu. Capacitatea adultului variază de la 9,5 c. c. la 20 c.C., în medie aproximativ 14,75 c.C. următoarele măsurători sunt cele ale unui sinus de dimensiuni medii: înălțimea verticală opusă primului dinte molar, 3,75 cm.; lățime transversală, 2,5 cm.; adâncime antero-posterioară, 3 cm. În partea antero-superioară a bazei sale este o deschidere prin care comunică cu partea inferioară a hiatus semilunaris; un al doilea orificiu este frecvent văzut în sau imediat în spatele hiatului.

sinusul maxilar apare ca o canelură superficială pe suprafața mediană a osului în jurul celei de-a patra luni de viață fetală, dar nu atinge dimensiunea completă decât după a doua dentiție.

la naștere măsoară aproximativ 7 mm. în direcția dorso-ventrală și la douăzeci de luni aproximativ 20 mm.

această definiție încorporează text dintr – o ediție din domeniul public al anatomiei lui Gray (ediția a 20-A din SUA a anatomiei corpului uman a lui Gray, publicată în 1918-de lahttp://www.bartleby.com/107/).

ierarhia anatomică

Anatomia generală > sistemul respirator > nasul > sinusurile paranazale > sinusul maxilar