psihologia umanistă se concentrează pe experiența subiectivă, și arta de multe ori‐mistificatoare a procesului terapeutic. Abordarea umanistă ajută clienții să realizeze sinele ca instrument al schimbării. Scopul terapiei umaniste este persoana integrată – cea care poate gândi independent și influența pozitiv cultura – nu cea ajustată – care poate fi ajustată la criterii defecte. În 1964, un grup de mai mult de o duzină de psihologi – inclusiv Carl Rogers, Rollo May, James Bugental, Charlotte Buhler, Abraham Maslow și Gordon Allport – s‐au adunat în Old Saybrook, Connecticut, pentru a elabora o forță terapeutică nedeterministă, mai flexibilă, pe care o credeau mai împuternicitoare pentru clienți decât psihanaliza lui Freud sau comportamentul lui Skinner. Rogers a devenit personificarea acestei tehnici, care a fost numită mai întâi non‐directivă, apoi centrată pe Client și, în cele din urmă, terapie centrată pe persoană. Maslow (1954) cu modelul său de ierarhie a nevoilor, poate fi considerat filosoful teoretic al mișcării umaniste.